marți, 10 mai 2016

Vreme de schimbare!

Mult, mult prea multa vreme a trecut de cand am lasat blogul singur si parasit... Schimbari sunt multe, planuri la fel si in curand si blogul o sa fie inclus! O casa noua pentru el, poate, o schimbare de look sigur si multe lucrari noi!

Pana atunci vizitati pagina de Facebook daca sunteti curiosi ce am mai lucrat recent!

Salutari!

miercuri, 21 octombrie 2015

Obsedată de culoare...

Ma tot uit la lucrările mele din ultimele săptămâni și parca ma lovește ceva: multe culori! Nu-mi dau seama dacă e de bine sau nu, iar feedback e destul de greu de obținut, exceptând numărul de like -uri al postarilor de pe Facebook.
Am mai lucrat câteva coliere după fluture, mai micute ce-i drept, căci încă n-am inspirația sau răbdarea necesare pentru ceva mai mare. Instinctul ma mână spre lucruri mai mici, dar se pare ca mai colorate. E asa, ca o joaca sa vad dacă iese sau nu, prinde sau nu, dacă sunt în stare sa combin culori pe care altfel nu le-aș mânui deloc.
E un paradox la mijloc: nu port decât bijuterii mici și îmi place sa fac din cele mari(mai mult la coliere ma refer), nu port haine foarte colorate, dar pun multă culoare în bijuterii.  Nu contează,  mărgelele ma fac fericita,  colorate sau nu. :)
Acum mi-am dat seama: de la cabochoanele alea neon mi se trage! Ca cel de mai jos, roz! 


L-am combinat cu o culoare mai "domoala": turcoaz. :) now what?! Am apelat la niște mărgeluțe de culoarea caisei, care nu mi-au plăcut de când am desfăcut pachetul în care au venit!  Dar parca acum alta lumina cădea pe ele, pur și simplu se potriveau! M-am îndrăgostit de toată combinația! 
Deși nu înțeleg de ce, este încă disponibil. Uite cat de frumos vine:


Poate e din cauza modelului... O sa-si gaseasca stapana potrivita pana la urma, si de nu, il voi purta cu mare placere! Detalii tehnice: am folosit cabochon din rasina, flori din rasina, margele din sticla fatetata Preciosa Cehia si multe margele Toho de culoarea caisei. Toate sunt cusute una cate una pe fetru, iar spatele este dublat cu piele intoarsa roz pal. 

Daca asta nu e destul decolorat, priviti aici:


Colierul asta a venit ca o ultima zvacnire de vara, ceva cu soare, galben, veselie, numai toamna sa nu vina... N-a mers. E tot disponibil si vesel, si mai jos pozat pe un model mai tanar, poate cine stie... :)


Este realizat in intregime manual prin tehnica broderiei cu margele si beadweaving (herringbone). In centru este un cabochon de rasina, prins cu margelute Toho si Cehia pe fetru. Spatele este dublat cu piele intoarsa, iar incheietoarea este magnetica (culoare auriu).

Le puteti gasi cu mai multe fotografii si detalii pe Breslo, Crafty sau Facebook.

Deocamdata atat, o sa mai revin cu tot felul de pietricele, floricele, margelute, etc... 
Pupicei tomnatici! Bleah! :)

vineri, 25 septembrie 2015

Fluturaș

...ți -am cusut aripioare,
Mult la ele eu am cugetat!
Fluturaș, ți-am cusut aripioare,
Mai departe cu ele-ai zburat!

Ca sa nu ziceți ca nu ați citit ceva mișto și azi...
Priviti si va minunati: colierul meu cu fluturaș, my biggest hit so far! Sper sa nu fie și singurul,  dar asta depinde de mine si inspiratia mea, cred. Pe scurt, colierul s-a facut la comanda unei viitare nase, ce isi dorea un cadou special pentru viitoarea finuta (mireasa). Și ma cauta pe mine, sa-i fac un colier cu auriu și fluturași. Miresica alergica la metale. Cam atat a fost dat, restul a fost la alegerea mea. Just the way I like it!


Evident ca zic da, super!, cât de greu poate sa fie?! Meh, destul de greu... Ai zice ca fluturașii îs super ușor de pus în bijuterii,  dar ma tot încurcam în detalii. Unul, trei, cinci? Mai mari, mai mici, mai... Pana la urma, presată de timp,  am făcut o schiță,  mi-a plăcut și m-am pus pe cusut. Mi-a luat ceva numai pana am reușit sa fac fluturașul frumos și simetric. Cusut separat, apoi pus pe colier, umplt, pus spate. Nu stiu cate ore, dar destule, vreo 30 probabil, daca nu mai multe. 


Cred ca e preferatul meu de pana acum, elegant, finuț, auriu, roz, etc... Și nu doar al meu, se pare. A făcut senzație pe Facebook si am avut încă vreo 3 cereri pentru un colier la fel, pe care a trebuit sa le refuz. Fluturele meu e unicat, chiar dacă voi mai face ceva asemănător. Ca sa nu mai zic ca am fost atât de neinspirata cât sa arunc șablonul. Oh, well... :)
Trecând la detalii mai tehnice: am folosit ametist, cristale si perle Swarovski, perle de apa dulce, cristale din sticla Cehia, coral si un cabochon de sticla fatetata. Pe langa foarte multe margele Toho, bineinteles, in nuante de auriu roze, topaz si ivoire. Spatele este dublat cu piele intoarsa roz pal.


Close-up cu vedeta! Imi pare rau ca nu am apucat sa fac poza cu el pe model, dar sper ca miresica sa se indure sa-mi trimita o poza. Ce mult mi-ar placea! :) 
Macar am apucat sa-l pozez pe bust:


Cam asta e povestea celui mai mare succes al meu de pana acum. De ce sa nu recunosc, e foarte placut sa-ti fie munca atat de apreciata. Mi-ar placea sa mai reusesc asta de cateva ori... Hm, se pare ca da dependenta. :)

Pana va arat urmatoarele mele capodopere, va doresc o toamna calda si placuta!
Margele, etc...

luni, 24 august 2015

Culori colorate

Mare minune, mare! Nu a trecut luna și încă o postare!
Azi vorbim de bijuterii mai micuțe și colorate, unele deja date, altele așteaptă cuminți în cutiutele lor.
Cum m-am tot lăudat cu concursurile mele, acum e timpul sa ma laud și cu ce m-am ales pe urma lor, în afara de experiență. Cerceii de mai jos sunt toți făcuți cu cabochoane de rășină,  comandate de pe miidemargele.ro, unul din sponsorii generoși ai concursurilor margelistice. Mi-au plăcut atât de mult cabochoanele neon, ca mi-am luat vreo 10. Mai am vreo 4 nefolosite și n planuri pentru ele...
Sweet Orange le-am zis cerceilor ăstora, și presupun ca motivul e evident:


Apoi a urmat Sour Apple:


Ambele sunt cusute pe fetru, cu margele Toho colorate, primite tot de la un sponsor generos, margelutamea.ro. Spatele e dublat cu piele întoarsă, as usual.
Ambele perechi sunt încă disponibile, deocamdată doar magazinul Crafty e activ.
Tot cu rășină e și setul de mai jos, plus ametist și coral. Plus Toho, normal...
Cameele au impresionat mai tare, și și-au găsit stăpâna.  :)



Am mai avut o premieră în perioada asta, și anume primul meu colier de alăptat:


Sunt mărgele de lemn, îmbrăcate în margele de nisip. Pentru cine nu știe care e treaba cu colierele de alăptat, ideea e ca mama îl poarta, alăptează bebelușul, care își găsește ocupație jucându-se cu mărgelele,  nu uitându-se după orice altceva în jur. Cine a alăptat un copil mai mare de 4 luni le înțelege ușor utilitatea. Îmi pare rău că n-am avut inspirația să-mi fac și mie unul mai demult, ma scuteam de ceva bătăi de cap. :)
Cam atât pentru moment, data viitoare revin cu un fluture pentru o miresica,  ce a avut un fenomenal succes la public. Pe Facebook adică.
Cu acul înainte, deci!

duminică, 2 august 2015

Chestii noi

Se pare ca vara nu prea ma inspira la scris, ca iar am lăsat-o pe tanjeala cu postările. Intre treaba în casa și margelitul intensiv, poate ca nu prea mi-am mai făcut nici timp...
Mandra ma tine cam ocupata, asa ca am cam lucrat din greu sa particip la 2 concursuri, de am ajuns sa stau și pana la 4 dimineata, ca sa termin la timp. Rezultatele au fost nu pe masura muncii, zic eu, dar asta e, data viitoare încerc mai din greu.
Primul colier de concurs e cel de jos, pe tema maroniu și olive:


A ieșit binișor, cred, deși m-am cam chinuit sa fac ceva cu margele alea mari de sticla primite în tema. Am vrut sa fie tot broderie și asta a fost soluția cea mai la îndemână pentru mine.


Eu zic ca da bine, o piesa centrala, pe care apoi am construit, cum altfel?, simetric. E disponibil în magazinul Breslo sau Crafty, aruncați un ochi.
A doua lucrare a fost tot pe tema cromatica,  alb și negru. Aici pornisem cu 3000 de idei, toate mari și foarte statement, dar din cauza lipsei de timp, am cam rămas la o soluție de compromis. 


Regret doar 2 lucruri: ca nu am avut timp sa ii fac alt sistem de prindere si ca nu îl pot poza cumva sa i se vadă și strălucirile discrete de m-au făcut să-i zic NinSoare de vara. :)


Mai trebuie sa lucrez la denumirile mele deștepte, dar fac și eu cum ma duce capul. Și el e încă disponibil pe Breslo și Crafty, unde puteti vedea si mai multe fotografii. 
Și pentru concursul de Vara de pe forumul Crafty, am prezentat acest minunat set, ale cărui culori îmi plac enorm de mult.


Se pare ca nu doar mie, ca e și vândut și am și câștigat concursul la votul juriului.  :) Uraaaa ! E tare frumos sa ți se aprecieze munca. Nu știu dacă știți, dar e chiar munca... Pe care o fac cu mare drag și placere, dar totuși e munca. :)
Nu doar la astea am lucrat în ultima vreme, mai am destule, dar ma păstrez și pentru luna următoare. :)) sau toamna, iarna, cine știe?! Vedem. :))
E totuși cald și frumos afara, ne mai bucuram și de lucrurile astea mărunte. :) 
O vara frumoasa vă doresc! 
Margele, Etc...

sâmbătă, 13 iunie 2015

Diverse

Mi-a fost cam lenică sa mai scriu pe blog, mai ales ca numărul de vizitatori e foarte mic și deci interesul pe masura. Dar sa zicem ca scriu mai mult pentru mine și ca e bine sa-mi țin bijuteriile în ordine și la vedere pe undeva. Mai uita omul și mai vrea să-și amintească la bătrânețe de una alta.
Cum am mai tot scris, ma inscriu ca nebuna la concursuri și mai si castig uneori! Si mama, ce bine ma mai simt și eu să-mi aprecieze lumea munca! Vorbesc de colierul perlat de aici, locul I, vot juriu. Me like!
Se pare ca mi-am intrat într-un ritm oarecare și lucrul de noapte ma relaxează, iar cumva am învățat sa trăiesc cu starea de oboseală continuă. Pe lângă copilul care creste frumos (high five!), mai am și câte o bijuterie drăguță de arătat lumii. Per total, merita toată oboseala, cum mereu e cazul când faci ceva ce îți place. Mulți ma întreabă cum am timp și răspunsul e de obicei ca n-am. Dar îmi fac. :)
Am o grămadă de idei în ultima vreme și chiar ca am ajuns în situația de a nu avea timp de toate. Probabil unele vor rămâne nerealizate și e păcat, dar lucram cu ce avem. Și mai ales când avem. Timp, chef, etc. Timp de fapt, ca chef am oricând sa cos!
La un moment dat acum ceva luni mi-am făcut chiar timp sa fac curat prin margele. Materiale și bijuterii deopotrivă.  Și am aruncat, sortat, aranjat pana am ajuns unde trebuie. Am găsit și câteva lucrări ce n-au impresionat pe nimeni și am decis sa le revitalizez. Ca cea de mai jos: un colier de vreo 2 ani, din care am păstrat piesele cusute și le-am rearanjat să-mi placa, plus niște perlute cremoase frumoase. Mie tare îmi place cum a ieșit, deși în continuare vad ca nu se înghesuie lumea la el. Nu-i nimic. Așteaptă liniștit, aici. :)


Deocamdata asta e din categoria reciclate, sa vedem ce mai urmeaza. Tot cam in aceeasi idee, facand curat prin materiale, de data asta, am gasit ceva pietre carora nu le-a venit inca randul si am zis ca s-or fi plictisit si ele saracele de atatia ani prin cutii. Asa ca am facut cerceii astia: 
Ametist (frumosi rau si mi-au iesit si pozele super) - buh bye!:


Si Lava (astia mai sunt inca pe Breslo, dar si ei sunt deliciosi...):


Si colierul asta, tot cu margelute semipretioase - ametist si opal roz. Si pe el il iubesc, asa special cum e...


Acum imi dau seama ca am fost pusa pe treaba, nu gluma! Mai ales ca am mai avut vreo 2 seturi la comanda si mai am ceva chestii de postat pe viitor. Probabil uit pana atunci. 
Stiti unde sa ma gasiti, Facebook Breslo, si de ce nu?, Crafty.

A venit varaaaa! :) 

duminică, 17 mai 2015

Franjuri colorate

Bună, sunt Gabriela și sunt dependenta de... concursuri. De alea de mărgelit adică, nu sunt fanul celor cu share și like pe Facebook (ocazional doar, la chestii de copii :D). Asa, mărgelit...  Am tot cautat sa dau și eu peste un loc unde lumea discuta mărgele și chestii adiacente, ca deh, ne place sa vorbim despre ce ne place. Și am găsit un grup pe Facebook care face cam asta. Doamna care a înființat grupul se specializează pe embroidery,  asa ca iei, îmi place! Plus ca are atâta pasiune pentru treaba asta încât organizează din buzunarul propriu concursurile grupului. Adică primești o tema și ceva materiale și tu trebuie sa-ti pui capul la contribuție și sa vezi ce iese pe lângă alții doi cu aceleași materiale și tema. Mișto, nu? Am găsit mulți oameni tare pricepuți în ale mărgelelor pe acolo, de care habar n-aveam.
Mai am multe de învățat, dar asta se cam face pe cont propriu la noi, mai greu cu genul asta de colaborări... Sau asa mi se pare mie. Nu e o asa mare deschidere spre a învăța pe alții, mai ales pe gratis. Poate nici n-ar trebui sa fie, dacă vrei sa ajungi sa faci bani din asta. Dar am divagat.
Tema mea a fost franjuri și am primit niște margele tubulare din care sa le fac.
Am avut mai multe idei,  m-am grăbit la una și normal ca n-a fost asa ușor. Mi-am dat seama ca eu abia aștept sa cos mărgeluțe multe, sa vad cum iese, ca ma cam pierd în idei. Adică nu îmi prea planific munca și am decis sa încep sa o fac (a nu-stiu-cata oara!). Am început de fapt și pe alocuri parca merge mai bine. Oricum, colierul asta cu franjuri a fost învățătură de minte, ca am stricat o grămadă la el și abia am reușit sa ma încadrez în termenul limită. 


Pozele sunt făcute în grabă,  ca se trezea copilu' și eu trebuia sa am timp sa le și posteeeez!  Greu.


La votarea publica nu a prea impresionat, în schimb și-a găsit repede (foarte chiar) stăpâna. Juriul a decis ca dintre cei 3 cu tema franjuri, a mea a fost lucrarea cea mai buna. Dar pe total, au fost foarte multe lucrări uau! și de data asta nu aveam nicio șansă la premiul cel mare. Nu-i nimic, mai am doua pachetele și un termen în iulie, încerc și atunci.
Țineți-mi pumnii! :)

sâmbătă, 2 mai 2015

Brățărele

Ce de treaba am mai avut și am și făcut! Bineînțeles ca am mai băgat nasul prin niște concursuri,  ca sunt cam dependenta și nu ma pot abtine. Dar despre asta în postarea următoare, ca acum vreau sa ma laud cu niște brățări.
Prima e asa, mai ușor de făcut, cu banda brodata cu fir auriu (evident),  care merge și cu jeansi și la rochie de seara. Sau poate nu ma pricep asa tare la fashion.
Sa ma anunțe și pe mine cineva, eventual...


Banda e luata de la mercerie, cusuta pe piele, iar în jur margele aurii Toho și cristale de sticla fatetate. E maricică, are 18 cm cu totul și 6 lățime. Spatele e din piele și se simte bine tare! Și încă disponibila pe Breslo și Crafty.


A doua bratara e de fapt un set, făcut la comanda pentru o draga prietena ce a fost și miresica.


Am cusut cu multa drag și multe margele Toho, jad alb și rivoli Swarovski, normal. Nici un biju fără ceva strălucitor!


Și setul se găsește în magazine mele, cu mențiunea ca se face la comanda, după dorința și dimensiunile purtătoarei. Adică nu exact ca asta, ca oricum nu am cum. :)
Dacă va plac, mai aruncați un ochi și pe Facebook, acolo sunt mai multe fotografii.
Scurt și la obiect de data asta, revin cu detalii despre un colier franjurat.
Numai binele sa va găsească! 

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Sărbători fericite!!!

Postarea cu numărul 200! E și normal sa fie cu prilej de sărbătoare,  asa ca va doresc tuturor un Paște fericit,  alături de familie, adică oamenii aia apropiați de sufletele voastre! Rude sau nu. :)
Numai bine și frumos sa ne fie! Peace out!

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Tot verde.

Am tot scris ca uau, ce muncesc eu la coliere, numai ca nu le termin... Uite ca cel de care scriu acum a fost cu siguranță cel mai ușor de făcut dintre toate! E cel mai mare și muncit de pana acum, da, dar e singurul la care am știu de la început pana la sfârșit ce vreau sa fac și cum vreau sa arate. E mult mai simplu decât sa faci și desfaci pana ești mulțumită ( cum fac de 2 săptămâni la alt colier și am ajuns fix nicăieri). 
Din păcate pentru munca muuuulta depusa (30-40 de ore, habar n-am) cu încăpățânare,  pozele îs cam nasoale. :)
E prea mare să-i fac doar de aproape, la pozat pe modelul care sunt eu n-am ajuns, lumina și locația nu doar ca nu ma ajuta, chiar îmi pun bete în roate. Timp sa ai și le faci pe toate și eu numai de asta am nevoie. Nu ma plâng. :)
Asa ca el e, Muguri de Primăvară i-am zis ca asa am vrut eu. :) mult verde, știu.


M-am fixat pe agata asta mare și roz și am zis ca e cu verde, ca trebuie. Ma bucur ca mi-a ieșit, am muncit mult la el și era păcat sa nu-mi placa la final.


Reteta e după cum urmează: felie de agata, agata dragon veins,  coral alb și verde, sticla electroplacata și încă vreo câteva chestii. Cel mai mult am pus margele Toho, probabil câteva mii.


Este încă disponibil și probabil va fi încă o vreme. E mare, puțin pretențios și probabil lumea zice scump. Dar decât să-l dau pe nimic, mai bine îl păstrez. Am investit mult timp și multa energie în el și chiar ar trebui sa-mi respect mai mult munca.:) 


Gone!
O primăvară super mega roz sa fie!!!