joi, 3 ianuarie 2013

Party Time


A fost şi-a şi trecut. Cam repede, dar asta este... Ne descurcăm cu ce avem! Nu vreau să scriu despre cum mi-am petrecut nici vacanţa, nici sfârşitul lumii ( :P ), ci doar despre penultima mea realizare în materie de bijuterit, setul "End of the World Party". L-am făcut special pentru un concurs pe tema sărbătorilor de iarnă de pe forumul lucrudemana.com. Unde....*drum roll*....am luat locul 1!!! Câştigătorii au fost decişi prin vot de către utilizatorii formului şi sunt foarte mândră că lucrarea mea a fost aşa apreciată şi bine primită, mai ales că am avut concurenţă serioasă! Nu am cum să nu mă umflu puţin în pene, mai ales că nu fac asta de chiar aşa mult timp, dar totuşi încep să o fac bine. :)

Lăsând la o parte vorbăria, setul arată aşa:




Cerinţa era un set de 3 piese la alegerea participanţilor potrivit cu atmosfera sărbătorilor de iarnă. Eu m-am gândit direct la ceva elegant şi strălucitor, potrivit unei petreceri de Revelion.
Setul meu conţine:
- O pereche de cercei:




Sunt cusuţi pe piele naturală velur cu cristale Swarovski, mărgele de nisip culoare bronz şi mărgele de nisip Cehia. Se prind cu şurub pe lobul urechii.

- Un pandantiv, cusut cu aceleaşi materiale ca cerceii:



Şi o brăţară, piesa de rezistenţă a setului:



La brăţara am folosit acelaşi tip de piele, un cristal Swarovski rivoli de vreo 3 cm în diametru, perle Swarovski, cristale Cehia şi aceleaşi mărgele de nisip ca la cercei şi pandantiv. Brăţara este cusută pe o bază metalică ajustabilă.

Purtat arată cam aşa:





Nu e foarte calitativă poza, dar merge pentru o idee de ansamblu. 

Cam asta este petrecerea de care vă spuneam. Cu alte cuvinte, mi-am încheiat frumos anul cu un premiu binevenit, dar mai ales cu un sentiment frumos! Asta nu poate decât să-mi dea şi mai mult curaj să merg mai departe cu hobby-ul devenit de-acum pasiune. Sper doar să continui să evoluez şi să ajung... nu ştiu, să vedem unde...

Sper că şi pentru voi anul s-a încheiat cu o notă pozitivă şi vă doresc un 2013 fericit şi plin de împliniri!


0 comments:

Trimiteți un comentariu