vineri, 29 martie 2013

Misiune indeplinita!

Am promis că revin cu pozici şi detalii despre premiile şi concursul pe care l-am organizat pe forumul Breslo, aşa că iată-mă! Una peste alta, concursul a decurs bine şi frumos, am pus lumea pe gânduri şi au ieşit multe bijuterii frumoase rău! Am reuşit de am strâns câţiva sponsori, am cunoscut virtual câteva fete minunate şi a fost şi pentru mine o evoluţie. Că asta temă am ales-o: evoluţia. Greut la prima vedere, mai ales că am lăsat la interpretarea fiecăreia, nu că cine ştie ce exerciţiu de mare muză ce m-am simţit, cât mai mult din curiozitate. Am vrut să văd ce vede fiecare în cuvântul ăsta şi am avut parte de ceva surprize uimitoare. Le puteţi vedea pe toate aici, cu tot cu câştigătoare, sponsori, premii, etc. Deci per total, un succes. Aş fi vrut să pot interacţiona mai bine cu fetele, dar socializarea virtuală nu e unul din punctele mele forte. Îmi place să cred că mă descurc mai bine în viaţa reală sau cel puţin aşa sper. Fetele au fost bune cu mine şi m-au lăudat deci o să rămân la asta.:)
Unul din premiile pe care le-am oferit vi l-am prezentat (cu tot cu aventurile lui) în postarea anterioara. Biloasele le-am dat celei mai populare creaţii, adică cea care a strâns cele mai multe voturi. Am mai dat un premiu pentru locul 1, şi anume setul de mai jos:


Adică o brăţară şi un colier cu fundiţe drăgălaşe, cu cristal Swarovski, mărgele Toho şi mărgele din sticlă Cehia. Că tot veni vorba de mărgelele astea din sticlă Cehia de care tot vă zic, am dat aseară din greşeală peste concursul organizat de firma producătoare, Preciosa Ornela, în care ei oferă în fiecare lună 1kg de mărgele (care sunt suuuuper jmecheroase) unui număr de 4 bloggeri (pasionaţi de margelit, desigur). Oricine cu blog de profil se poate înscrie aici. Nu vă zic cum ar fi să primesc 1 kil de mărgele! 1 KILOGRAM! Probabil aş face supradoză... Pentru necunoscători, mărgele mai bune de genul celor pe care le folosesc eu se vând la pungulte de 10 g până la 20 g. Nu ieftin. :| Aşa că ţineţi-mi pumnii! 

Moving on, al treilea premiu pe care l-am oferit a fost cel pentru debut. Adică cineva care până la concursul ăsta nu mai participase pe Brelo la concursuri. Aşa că de felicitare şi încurajare am oferit acest Triunghi AmoRoz:


E cusut în întregime pe fetru cu mărgele Toho şi agăţat pe un şnur faux-suede.

Cu asta închei momentan şi capitolul "Mărgele Etcetera - extraordinara mea aventură în organizarea concursurilor". Zic momentan că cine ştie?, poate vor mai fi şi altele. A fost interesant, înspăimântător la început, distractiv şi multă multă multă muncă la sfârşit. Le-am făcut cu drag pe toate şi a fost o onoare şi ce să mai, până la urmă chiar mi-a plăcut!

Mai am multe de postat până să ajung la zi, ceea ce înseamnă că ori margelesc de zor ori blogul ăsta e updatat cam rar. Sigur a doua. Data viitoare vă arăt un colier mai altfel, dar care e probabil începutul unei faze sau doar o excepţie. Rămâne de văzut. Oricum, pagina de Facebook e la zi şi acolo puteţi vedea cam tot ce am făcut până acum. Bune şi rele, dar ale mele! Rime nu făcusem azi. :)

That's all, folks! Pentru azi. I'll be back, gen. :)

0 comments:

Trimiteți un comentariu