luni, 27 mai 2013

Despre nimic

Întotdeauna am admirat oamenii care pot să vorbească foarte mult fără să spună practic nimic. Cred că şi asta e un talent, deşi nimeni nu recunoaşte. Adică să poţi vorbi o oră aproape neîntrerupt şi fără să transmiţi vreun mesaj sau să comunici ceva (!?) necesită multă inventivitate zic eu. Că nu e ca şi cum cui albastru motan poţi să zici orice îţi trece prin minte. Nu. Trebuie să fii coerent, să îţi poţi ţine audienţa captivată până la sfârşit că poate poate se prind unde vrei să mergi cu asta. Cam aşa mi se pare şi mie că scriu în ultima vreme pe blog, cu mult mai puţin talent decât ar fi nevoie, dar noroc că măcar scriu rar şi relativ scurt. Adică aş scrie eu despre multe şi, ca oricui, îmi place la nebunie să vorbesc despre mine, încă nu am curaj să-mi expun chiar aşa de tot sufletul şi puţina mea minte în faţa mării de necunoscuţi din spatele monitoarelor. Cu atât mai puţin cunoscuţilor care din complezenţă mă citesc (mulţumesc, apropo!). Adevărul e că nu e uşor să te expui în niciun fel, în mare parte din cauza fricii. E ca atunci când te duci la mare şi ţi-e ruşine să te dezbraci pe plajă că ţi se pare că toţi se uită la tine. Ţi-e teamă că nu o să le placă, că o să zică cineva "mamă, ce naşpa eşti!" sau mai rău. Că din păcate ăsta ne e felul şi puţini oameni nu deschid gura decât ca să zică ceva de bine (eu inclusiv). Ne place să criticăm şi să aruncăm cu pietre şi să ne credem puţin mai buni, mai deştepţi, mai talentaţi ca alţii. Adevărul e că încă mai avem loc cu toţii pe Pământul ăsta mic şi albastru şi suntem cu toţii purtători de diferite talente şi îndeletniciri, aşa că de ce să nu ne bucurăm de ce iese? Şi mie mi-ar plăcea să cred că sunt super-talentoasa, dar adevărul e că abia învăţ să merg... Şi alt adevăr mult mai important e că toţi putem să învăţăm un mers sau altul. Nimeni nu duce lipsă de creativitate şi trebuie doar să ai puţin curaj să treci de frica de care ziceam mai sus.
Fiecare bijuterie pe care o fac şi expun e pentru mine o încercare şi nu vă spun de câte ori verific pagina de Facebook să văd dacă îi place cuiva sau pagina de Breslo să văd câtă lume s-a uitat. O încercare de alt fel e şi colierul de mai jos, făcut pentru un concurs pe Breslo, desigur. Tema: Boemie sau mai exact spiritul boem manifestat în bijuterii, ţinute - evident toate făcute manual de mână. Spirite libere and such. Nu prea e aria mea de expertiză, mai ales că eu şi creierul meu stâng ne înţelegem foarte bine şi prefer lucrurile ordonate şi aşezate, după cum cred că se vede şi în bijuurile mele. Ideea e că am încercat totuşi şi mi-a ieşit asta:


Dantelă, piele, mărgeluţe şi năsturei. A, şi o panglică satinată neagră. 


Un pic altfel faţă de ce fac de obicei, dar în mod ciudat vine destul de bine pe gât. Că se poartă pe gât, ca un fel de choker. Cine l-a văzut pe viu a fost plăcut impresionat, mai mult decât m-aş fi aşteptat. Nu, nu se înghesuie lumea să cumpere (mai nimic), dar zic aşa... Îmi place când vă place, am mai zis. :)

Dacă vreţi mai multe poze sau detalii despre colierul meu Dantelaresc, intraţi pe Facebook sau pe Breslo şi găsiţi. 

Ca să nu rămân prea în urmă, vă arăt o pozica şi cu un set făcut la comandă, după inspiraţie Aztecă (colierul a fost apoi completat şi cu o brăţară şi nişte cercei): 


Are de toate, mânca-l-ar mama: un colier cu regalit albastru şi verde, turcoaz sintetic, mărgeluţe cu foiţă de argint, o brăţară cătuşă cu lapis lazuli şi regalit şi nu una, ci două! perechi de cerceluşi. :)
E o variaţie interesantă la Azteca şi îmi place cum mi-a ieşit combinaţia de culori. N-aş fi combinat niciodată verde şi turcoaz, dar uite că am reuşit mai degrabă din instinct decât din intenţie. Se mai trezeşte şi partea mea dreaptă de creier ocazional (aia responsabilă cu creativitatea). Oricum, e făcut la comandă şi nu se va mai repeta nicicând la fel. 

Aşa că, după ce mi-am vărsat inima pe-aci, vă aştept să spuneţi anonimi sau nu, ce v-ar plăcea să faceţi şi nu aveţi curaj. Cu curaj şi cuvintele voastre! :)

Să citim numai de bine!

2 comentarii:

  1. cred ca mi-ar placea sa imi fac un tatuaj ... dar mi-e frica :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarul e ca ai si de ce... e destul de permanent si mai si doare... Dar n-avem decat o viata, asa ca unele lucruri se mai merita. Eu sigur imi voi face un tatuaj la un moment dat.

    RăspundețiȘtergere